miercuri, 14 decembrie 2016

În atenția noului guvern - o propunere de strategie de guvernare pentru ”telecomunicații”

2. Finanțare pentru Romania inteligentă – Fondul România Inteligentă/Digitală

Sunt dificil de estimat costurile proiectului național ”România Inteligentă”, proiectul pilot ”Alba Iulia 2018 - oraș inteligent” urmând a da un indiciu și mai ales un ”model de afacere”. În afară de finanțarea din fonduri UE, alte surse pentru finanțarea proiectului pilot ar trebui să fie telecomunicațiile și bugetul de stat și local.
Telecomunicațiile au fost considerate până acum o sursă de venituri pe care guvernele au folosit-o conform intereselor conjuncturale, alimentând adesea ”găurile negre” ale economiei. Amintesc de banii obținuți din vânzarea unui pachet de 54,01% din acțiunile RomTelecom (US$716 milioane), de rezultatul licitației de frecvențe organizată de ANCOM în anul 2012 (€682 milioane), etc., în total cu mult peste un miliard de euro, fonduri care nu au fost folosite în cel mai bun interes național - conectarea întregii Românii la rețele de mare viteză și mai ales creșterea adopției internetului, care ar fi dus la dezvoltarea economiilor locale și implicit și la creșterea economiei naționale.
Obiectivul privatizărilor ar fi trebuit să fi fost reducerea decalajului României faţă de ţările UE în acoperirea cu rețele de mare viteză și, mai ales, în adopția Internetului, și pentru aceasta ar fi trebuit ca rezultatul acestor vânzări să rămână în ”telecomunicaţii”, să contribuie la dezvoltarea reţelelor de telecomunicaţii în special în zonele rurale. 46% din populaţia României locuieşte în zonele rural unde adopția Internetului este mică, iar pentru soluționare MCSI s-a împrumutat (Banca Mondială, etc.), autoritatea de reglementare (ANRCTI/ANC) a luat bani de la operatorii de telecomunicații pentru a instala telecentre în comune în timp ce banii generaţi de telecomunicaţii (privatizarea RomTelecom, licenţe 2G, 3G, 4G, etc.) erau “atraşi de găurile negre” din economia României, rezultatul fiind o slabă dezvoltare economică, România fiind alături de Bulgaria ultimele țări din UE în privința PIB/locuitor.

Fondul România Inteligentă/Digitală
Ar trebui creat un fond, să-i zicem Fondul România Digitală sau Fondul România Inteligentă alimentat din cel puțin două surse și care să fie pus la dispoziția procesului de digitalizare, transformare, ”inteligentizare”, a României.

Fondurile generate de telecomunicaţii pentru ”telecomunicaţii”!
O primă sursă pentru acest fond ar trebui să fie chiar telecomunicațiile. Având în vedere puternicul impact al adopției Internetului asupra creșterii PIBului, (creșterea utilizării internetului cu 10% duce la creșterea PIBului cu 1,5%), ar trebui ca guvernele să folosească fondurile generate de telecomunicaţii (privatizări: RomTelekom (Telekom), Radiocomunicaţii, licenţe frecvențe, etc.) numai pentru conectarea României la reţelele de comunicaţii de mare viteză, pentru România Inteligentă, alimentând acest fond, care să ajute la realizarea proiectului național ”România Inteligentă”.
De exemplu, ar fi posibil, poate chiar în anul 2017, ca ANCOM să vândă spectrul (2x5 MHz) din banda de 800MHz rămas nevândut la licitația din 2012 și pentru care s-ar putea obține cel puțin €35 milioane, care ar putea să alimenteze Fondul România Inteligentă/Digitală și astfel puse la dispoziția proiectului pilot ”Alba Iulia 2018 - oraș inteligent”, cel puțin la început până ce se obțin și fonduri UE. Astfel, proiectul ar putea fi accelerat și terminat până la 1 decembrie 2018. În următorii câțiva ani este posibil ca ANCOM să mai vând și alte licențe de frecvențe (banda de 700MHz până în 30 iunie 2020, etc.), pentru care s-ar putea obține aproape 200 milioane.
Deasemenea, rezultatul vânzării (prin listare, de exemplu) a unui pachet de acțiuni ale operatorului RomTelekom, lansată încă din toamna anului 2013 și tot amânată ar putea alimenta acest fond cu sume mai mari, în funcție și de conjunctură și de mărimea pachetului oferit pieței. Pentru un pachet de 20-25% din acțiunile RomTelekom s-ar putea obține €(300-500) milioane. Poate că nu este cel mai favorabil moment pentru vânzări de active (unii operatori ce pot fi vânduți au probleme), dar listarea sau privatizarea sunt procese de durată, timp în care lucrurile pot evolua. Oricum, finalizarea procesului va fi decisă în funcţie de context: evoluţia pieţelor, nevoia României de a finanţa conectarea la Internet a tuturor locuinţelor ţării, cum o face restul ţărilor UE.    

Telecomunicațiile” trebuie considerate motor de dezvoltare economică a țării și nu sursă de venituri.

Fonduri de la bugetul de stat pentru ”România Inteligentă”.
O a doua sursă de finanțare pentru acest fond ar trebui să fie bugetul de stat, care ar trebui să prevadă fonduri pentru proiectul de țară ”România inteligentă”, investiții în viitorul economic al țării. Este o practică mult uzitată - țări (dezvoltate) care se gândesc la viitorul economiei investesc în ”telecomunicații” pentru a accelera creșterea economică.

Orașele care doresc transformarea ar trebui să prevadă fonduri pentru aceasta. Mă refer mai ales la orașele care deja au început procesul de transformare.


Fonduri de la Uniunea Europeană pentru ”România Inteligentă”.

Și nu în ultimul rând, accesarea de fonduri UE pentru conectarea la Internet a tuturor românilor, pentru digitalizare, pentru transformarea României, ar trebui să fie o sursă importantă pentru finanțarea ”României Inteligente”. De exemplu, potrivit Mobile World Live din 5 decembrie 2016, UE a prevăzut o finanțare de €120 millioane pentru Wi-Fi public gratuit în 6,000 localități. Apoi, în 12 decembrie 2016, Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții anunțau lasarea Connecting Europe Broadband Fund, fond de minim €500 milioane pentru creșterea conectivității de mare viteză în țările UE și care poate finanța până la 12 proiecte pe an. 


Ministrul ”telecomunicațiilor” trebuie să convingă guvernul că în UE și nu numai, comunicaţiile electronice sunt considerate motor al dezvoltării economice, să convingă că România trebuie să investească și să dezvolte reţele de bandă largă care să conecteze românii și România și că trebuie accelerat procesul de digitalizare a economiei și de ”inteligentizare” a orașelor și localităților țării. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu